”Vaccinurile ne apropie” – sloganul Săptămânii Europene a Imunizării, pe care o marcăm în perioada 26 aprilie – 2 mai 2021
Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) marchează, în perioada 26 aprilie – 2 mai 2021, cea de-a 16-a aniversare a Săptămânii Europene a Imunizărilor (SEI). Scopul campaniei este conștientizarea necesității procesului de imunizare și importanța protejării împotriva bolilor care pot fi prevenite.
La fel ca și în anii precedenți, SEI coincide cu Săptămâna Mondială a Imunizării. Sloganul ambelor campanii este „Vaccinurile ne apropie”.
Imunizarea este o piatră de temelie pentru Programul de lucru al OMS din Regiunea Europeană pentru perioada 2020-2025, cu titlul „Acțiune unită pentru o sănătate mai bună în Europa”.
Anul 2021, fiind perioada în care procesul de imunizare reprezintă o necesitate pentru viața și sănătatea oamenilor, în contextul pandemiei COVID-19. Totodată, această campanie va contribui la creșterea încrederii și a solidarității oamenilor față de vaccinarea împotriva COVID-19. Procesul imunizării împotriva COVID-19 fiind unica soluție pentru oprirea pandemiei și salvarea vieților omenești.
Vaccinurile sunt un instrument critic în lupta împotriva COVID-19. Lucrând cot la cot, oamenii de știință din întreaga lume aplică ultimele inovații pentru a ne aduce teste, tratamente și vaccinuri care să salveze în mod colectiv vieți și să pună capăt acestei pandemii.
În Republica Moldova, procesul de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează în conformitate cu recomandările OMS, Planului Național de Imunizare împotriva COVID-19, prin asigurarea și administrarea în timp util a vaccinurilor sigure și eficiente populației Republicii Moldova, procesul de imunizare fiind coordonat și supravegheat de către Comitetul de coordonare a imunizării împotriva COVID-19, pe lângă MSMPS.
De la începutul campaniei de imunizare în țară s-au vaccinat peste 120 mii de oameni, preponderent, angajații din sistemul de sănătate, educație, forțelor de ordine, etc.
Potrivit rezultatelor celui de-al patrulea studiu despre viziunile comportamentale privind COVID-19 în Republica Moldova, efectuat în perioada 10-21 martie 2021, se atestă a creștere a numărului de persoane care ar accepta să se vaccineze împotriva COVID-19: de la 31% la 41% dintre respondenți. Totodată, a scăzut cu 9% (de la 46% la 37%) procentul persoanelor care afirmă că nu se vor vaccina cu siguranță. La general, vaccinul este acceptat mai mult de către persoane în vârstă și bărbați, cei cu încredere mai mare în autorități și cei care percep virusul ca fiind aproape și că se răspândește rapid.
Factorii ce contează cel mai mult în decizia de vaccinare (cel puțin 3 din 4 respondenți) se referă la asigurarea că vaccinul a fost utilizat de mult timp fără efecte adverse, asigurarea interacțiunii libere cu membrii familiei și prietenii după vaccinare, asigurarea gratuită a vaccinului și recomandarea din partea OMS și a medicului de familie.
De mai bine de 200 de ani vaccinurile ne protejează împotriva bolilor care amenință viețile și ne împiedică dezvoltarea. Cu ajutorul acestora putem progresa astăzi fără povara unor boli precum variola și poliomielita, care au costat omenirea sute de milioane de vieți. Anual, imunizarea previne în jur de 2-3 milioane de decese.
Țările din regiunea europeană a OMS vor evidenția, prin numeroase moduri, cât de importantă este imunizarea și cum aceasta contribuie la sănătate și bunăstare prin:
- prevenirea bolilor care pot lua viața unui copil sau le afectează viitorul;
- susținerea familiilor și îmbătrânirea sănătoasă;
- prevenirea mai multor forme de cancer;
- reducerea amenințării rezistenței la antibiotice.
În perioada 26 aprilie – 2 mai, în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății, UNICEF Moldova se va desfășura o campanie de informare destinată elevilor din instituțiile de învățământ general din întreaga țară.
Activitățile de bază, includ:
- Informarea/instruirea profesorilor (diriginților de clasă) din instituțiile de învățământ;
- Informarea elevilor de către diriginții de clasă despre importanța vaccinării (la lecțiile de dirigenție/ ora clasei);
- organizarea unui concurs de pictură și desen de către profesorii de arta plastică.
Informarea elevilor despre procesul de imunizare și vaccinuri, precum și comunicarea cu aceștia, se va face în baza materialelor informative produse în cadrul campaniei „Vaccinează-ți copiii! Protejează-ți viitorul!”.
Alte acțiuni planificate în cadrul SEI se referă la organizarea webinarelor, atelierelor de instruire online, postări pe rețelele de socializare a informațiilor despre beneficiile vaccinării și siguranța vaccinurilor
Materialele informative, răspunsul la întrebările cu privire la imunizare și alte detalii despre procesul de vaccinare împotriva COVID-19 în Moldova, le puteți găsi pe site-ul oficial www.vaccinare.gov.md.
Vaccinurile sigure și eficiente vor schimba situația actuală, dar pentru un viitor previzibil trebuie să continuăm să purtăm măști, să ne distanțăm fizic și să evităm mulțimile.
Împreună putem pune capăt pandemiei COVID-19, contribuind astfel la o lume mai sănătoasă pentru toți.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.