Laboratorul de încercări al ANSP a obținut acreditarea MOLDAC, fiind reconfirmată îndeplinirea cerințelor de acreditare

Laboratorul de încercări al ANSP a obținut acreditarea MOLDAC, fiind reconfirmată îndeplinirea cerințelor de acreditare

Laboratorul de încercări din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică  (ANSP) a obținut acreditarea Centrului Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC), fiind confirmată îndeplinirea în mod continuu a cerințelor în domeniu. Acreditarea laboratorului la cerințele standardului internațional SM EN ISO/IEC 17025 permite de a continua furnizarea serviciilor de o înaltă calitate.

Pentru prima dată, Certificatul de acreditare a fost oferit unei singure entități cu două locații. Astfel, laboratorul constituit din Centrul de încercări de laborator în cadrul sediului central (str. Gh. Asachi 67 A) și Secția diagnostic de laborator a Centrului de Sănătate Publică Chișinău (str. A. Hîjdeu 49) este competent să efectueze încercări în domeniile investigațiilor definite în anexele prezentului Certificat de Acreditare, pentru fiecare locație.

Acreditarea laboratorului la cerințele standardului internațional ISO/IEC 17025 conferă:

  • încredere în competența tehnică a laboratorului de încercări;
  • credibilitatea rezultatelor obținute pentru domeniul acreditat;
  • minimizarea riscului de furnizare a rezultatelor eronate clienților.

Pe parcursul anului 2024, ANSP intenționează să asigure obținerea acreditării și pentru laboratoarele de încercări din alte centre de sănătate publică teritoriale ale instituției.

ANSP invită agenții economici, organismele de evaluare a conformității, persoanele fizice și juridice să contracteze serviciile de laborator, asigurându-vă de un grad înalt de încredere în calitatea serviciilor.

Certificatul de Acreditare și anexele acestuia pot fi vizualizate pe site-ul ANSP (https://ansp.md/acreditarea-laboratoarelor/),

sau pe pagina MOLDAC  (https://acreditare.md/register_category/laboratoare-de-incercari/).

Serviciul informare şi comunicare cu mass-media 

 

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.