Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante :
- Inspector superior (fpe)-3 unități, inclusiv:
- CSP Soroca-1 unitate
- CSP Edineț-1 unitate
- CSP Chișinău-1unitate
Condițiile pentru a candida la o funcție publică:
La o funcție publică poate candida persoana care îndeplinește următoarele condiții de bază:
- deține cetăţenia Republicii Moldova;
- cunoaşte limba de stat;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art.64 alin(1) lit a) și b) al Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse;
- nu este privat de dreptul de a ocupa funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această intericție;
- nu are interdicția de a ocupa funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Abilităţi: Lucru cu informaţia, planificare, organizare, analiză şi sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
Atitudini/Comportamente: Responsabilitate, disciplină, respect faţă de oameni, receptivitate la idei noi, obiectivitate, loialitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
- formularul de participarehttps://sfs.md/uploads/files/Docs/careers/Formular%20%20de%20participare%20la%20concurs.pdf
- CV-ul (conform modelului Europass);
- copia buletinului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
- copia conformă cu originalul a carnetului de muncă sau după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă;
- certificat medical ;
- cazierul judiciar.
Modalitatea de depunere a documentelor:
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora;
- Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii, care au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului, probei scrise, toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
- Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declarația pe proprie răspundere (conform modelului anexat). În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Data limită pentru depunere a Dosarului de concurs – 21.12.2023 până orele 16:30
Adresa poştală:Chişinău, str. A.Cosmescu,3
Persoana de contact–Iovu Tatiana, e-mail: tatiana.iovu@ansp.gov.md
- Inspector superior
Scopul general al funcției: Controlul de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative din domeniul sănătății publice, inclusiv controlul de stat asupra activității de întreprinzător în domeniul de competență în conformitate cu prevederile Legii nr. 131 din 8 iunie 2012.
Atribuțiile de bază:
- Efectuarea controlului asupra respectării legislației sanitare, în conformitate cu prevederile Legii 131 din 8 iunie 2012 privind activitatea de întreprinzător în teritoriul deservit;
- Participarea la planificarea activităților de control în domeniul sănătății publice în teritoriul deservit;
- Examinarea petițiilor persoanelor fizice și juridice conform domeniului de competență;
- Întocmirea proceselor-verbale cu privire la contravenție în cazul stabilirii abaterilor de la legislația sanitară în vigoare;
- Participarea la elaborarea și prezentarea informațiilor periodice conducerii referitor la activitatea în domeniul de competență;
Cerințe specifice pentru participare la concurs
- Studii superioare medicale în domeniul sănătății publice sau în alte domenii, cu condiția că are studii medii de specialitate, în domenuil medical.
- Experiență profesională în domeniu nu mai puțin de 2 ani;
- Cunoașterea calculatorului, Word, Excel, Power Point
Bibliografia:
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
- Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
- Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
- Legea nr. 100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative;
- Legea nr. 10 din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice;
- Legea nr. 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător
- Legea nr. 411 din 28.03.1995 ocrotirii sănătății;
- Legea nr. 278 din 14.12.2007 privind controlul tutunului;
- Codul Contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008;
- Hotărârea Guvernului nr. 1090 din 18.12.2017 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică;
- Metodologia controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor efectuat de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, probată prin Hotărârea Guvernului 1014 din 17.10.2018.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.