Studenții-doctoranzi din cadrul ANSP au prezentat rezultatele cercetărilor
La 20 mai curent, a avut loc ședința ordinară a Consiliului ştiinţific al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), care a examinat şi aprobat mai multe subiecte ce ţin de activitatea științifică a Direcției cercetare și inovare în domeniul sănătății publice. La ședință au participat 22 de cercetători ştiinţifici, inclusiv membri ai Consiliului.
În debutul ședinței, Kristina STÎNCĂ, studenta-doctorandă, a.IV studii cu frecvenţă redusă, a prezentat rezultatele cercetărilor științifice efectuate în cadrul tezei de doctorat, specialitatea 331.02.”Estimarea igienică a factorilor de risc și a calității vieții profesionale a lucrătorilor medicali din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească”, conducător științific, dr.hab. șt. med., conf. univ., Iurie PÎNZARU. În luările de cuvânt, membrii Consiliului au menţionat că studiul efectuat vizează o problemă de actualitate stringentă a sănătății personalului medical din țară, are noutate ştiinţifică, semnificaţie teoretică, valoare evident practică și este realizat în conformitate cu planul de cercetări. Consiliul ştiinţific a aprobat unanim rezultatele cercetărilor științifice pentru teza de doctorat și a recomandat urgentarea colectării materialelor ce țin de morbiditatea personalului medical și continuării descrieii rezultatelor studiului.
În continuare, Roman COREȚCHI, student-doctorand, anul III, studii cu frecvență redusă, a prezentat audienței rezultatele obținute pe parcursul anului II de studii la Școala doctorală în cadrul tezei de doctorat specialitatea 331.02 ”Estimarea igienică a riscurilor pentru sănătatea publică condiționate de expunerea la perturbatorii endocrini”, conducător științific, dr.hab. șt. med., conf. univ., Iurie PÎNZARU, precum și planul de activitate pentru a.2025. Membrii Consiliului ştiinţific au aprobat unanim rezultatele obținute, menționând actualitatea studiului, metodele adecvate obiectivelor studiului, volumul de investigații realizat în conformitate cu planul de cercetări.
Consiliul ştiinţific a examinat demersul șefei Laboratorului științific pericole chimice și toxicologie, dr.șt.med., Inga MIRON, privind necesitatea efectuării modificărilor în echipa de cercetare a subprogramului de cercetări „Modelarea biomonitoringului uman ca instrument prioritar în gestionarea riscurilor chimice”.
Totodată, Consiliul ştiinţific a examinat Regulamentul privind managementul colectării datelor statistice privind indicatorii de performanță a personalului științific și distribuirea alocațiilor bugetare din finanțarea compensatorie.
Iurie PÎNZARU, dr.hab. șt. med., conf. univ., vicepreședintele Consiliului științific, a prezentat audienței proiectul Regulamentului privind publicațiile științifice, științifico-metodice și alte lucrări elaborate și promovate în cadrul ANSP, având ca temei Regulamentul aprobat prin decizia Consiliului de Conducere al ANACEC nr.17 din 01 martie 2022, cu unele concretizări ce țin de cerințele pentru autorii publicațiilor prezentate de redacțiile revistelor științifice și editurilor. Consiliul ştiinţific a aprobat unanim Regulamentul.
În continuare, a fost examinat proiectul Ghidului ”Managementul riscului asociat manipulării agenților biologici”. Autori: Olga BURDUNIUC, dr. hab. şt. med., conf. cercet., ANSP; Greta BĂLAN, dr. hab. şt. med., conf. univ., USMF „Nicolae Testemiţanu”; Olga SOFRONIE, asistent universitar, USMF „Nicolae Testemiţanu”; Diana CURCHI, dr. şt. chimice, I.P. CNSAPSA; Irina LOZNEANU, medic specialist, ANSP. Referenți; Nicolae STARCIUC, dr. hab. şt. med. vet., prof. univers., Universitatea Tehnică a Moldovei; Veronica EDER, dr. şt. biol., cerc. șt. superior, Institutul de Cercetări a Gripei ”A.A. Smorodințev” al MS din Federația Rusă. Consiliul ştiinţific a aprobat unanim proiectul Ghidului practic și recomandat prezentarea lui spre examinare la următoarea etapă.
La finele ședinței, au fost prezentate audienței rezultatele participării savanților ANSP la cea de-a 17-a ediție a Salonului European al Expoziției de Creativitate și Inovație EUROINVENT–2025, organizat de Forul Inventatorilor din România, care și-a desfășurat lucrările la Iași, România. Echipa ANSP a prezentat șase inovații științifice și două monografii la Salonul de carte, care au fost înalt apreciate și menționate de juriul internațional al Salonului Euroinvent-2025 cu 2 medalii de aur, 2 medalii de argint, 1 de bronz, 3 diplome de excelență și Premiul special pentru creativitate și inovație.
Serviciul informare şi comunicare cu mass-media
© Copyright DTIC ANSP 2025 Toate drepturile rezervate.
