Realizarea programului instituțional de cercetare pentru I semestru al anului 2025

Realizarea programului instituțional de cercetare  pentru I semestru al anului 2025

La 17 iunie curent, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului ştiinţific al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, au fost examinate şi aprobate un şir de chestiuni, ce ţin de activitatea științifică a instituției. La ședință au participat 23 cercetători ştiinţifici, inclusiv 10 membri ai Consiliului ştiinţific.

Astfel, a fost examinată realizarea planului de cercetări efectuat în I semestru 2025 în cadrul proiectului instituțional ”Factorii de risc prioritari în declanșarea unor maladii netransmisibile și transmisibile”, director de proiect dl Iurie PÎNZARU, dr.hab.șt. med., conf.univ. Rezultatele obținute în primul semestru al anului 2025, problemele cu care se confruntă și sarcinile pentru semestrul II al anului curent au fost prezentate de coordonatorii de subprograme: dna Liuba COREȚCHI, dr.hab.șt.biol, conf.cerc., coordonator de subprogram ”Monitoringul expunerii la radiații ionizante a personalului expus profesional și publicului cu elaborarea măsurilor de radioprotecție”; dna Olga BURDUNIUC, dr.hab.șt.med., conf.cerc., coordonator de subprogram ”Supravegherea rezistenței la antimicrobiene în biosubstrate umane și elemente de mediu bazată pe tehnologia metagenomică”; dl Vladimir BERNIC, dr.șt.med., conf.cerc., coordonator de subprogram ”Modelarea biomonitoringului uman ca instrument prioritar în gestionarea  riscurilor chimice”; dl Octavian SAJIN, dr.șt.med., coordonator de subprogram ”Evaluarea prevalenței și riscurilor asociate infecției cu virusul hepatitei E la femeile însărcinate”.

În cadrul dezbaterilor membrii Consiliului științific au menţionat actualitatea programului instituțional de cercetări, s-a atras atenția asupra necesității comunicării în mass-media a factorilor de risc pentru sănătatea omului, s-a apreciat volumul și măsurile realizate în conformitate cu planul aprobat pentru semestrul I al a.2025. Consiliul ştiinţific a aprobat unanim realizarea planului de cercetări efectuat în I semestru 2025.

Consiliul ştiinţific a mai examinat şi aprobat modificările în Devizul de cheltuieli a 3 subprograme de  cercetări pentru a.2025: ”Monitoringul expunerii la radiații ionizante a personalului expus profesional și publicului cu elaborarea măsurilor de radioprotecție”; ”Modelarea biomonitoringului uman ca instrument prioritar în gestionarea  riscurilor chimice”; ”Evaluarea prevalenței și riscurilor asociate infecției cu virusul hepatitei E la femeile însărcinate”.

 

În continuare Consiliul ştiinţific a examinat necesitatea respectării măsurilor  ce țin de activitatea de elaborare a actelor cu aspect științifico-practic.

Pentru mai multă informaţie apelaţi la tel.: 067493462

© Copyright DTIC ANSP 2025 Toate drepturile rezervate.