Play
Play
Slider
AI GRIJĂ! OPREŞTE RĂSPÂNDIREA COVID-19 !!! Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

Verificarea respectării legislaţiei privind controlul tutunului în vizorul specialiștilor ANSP

Pe parcursul săptămânii 16-20 iulie a. 2018, de către inspectorii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) au fost verificate 197 obiective care comercializează produse din tutun și produse conexe. În rezultat, la 58 dintre acestea au fost constatate abateri de la legislația în vigoare şi au fost emise 39 de prescripții sanitare/recomandări. Totodată, au fost întocmite 6 procese-verbale cu privire la contravenție și au fost emise 2 decizii cu privire la aplicarea sancțiunilor contravenționale în sumă de 11 400 lei.

De menționat că aceste controale au demarat începând cu luna iulie a. 2018 și au drept scop verificarea implementării de către agenții economici implicați în producerea, importul, plasarea pe piață și comercializarea produselor din tutun a prevederilor actelor legislative și normative în domeniul controlului tutunului.

În cadrul controalelor se verifică: prezenţa în comercializare a stocurilor produselor din tutun (ţigarete, tutun de rulat și tutun pentu narghilea) fără avertismente de sănătate combinate, compuse dintrun avertisment textual și o imagine color corespunzătoare, interdicțiile privind comercializarea produselor din tutun și conexe către minori și de prevenire a accesului minorilor la ele, prezenţa semnului unic de interzicere a fumatului, etc.

Activitatea de verificare a respectării prevederilor actelor legislative și normative în domeniul controlului tutunului de către specialiştii ANSP va continua şi în perioada următoare.

 

Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media 022-574-580