Play
Play
Slider
AI GRIJĂ! OPREŞTE RĂSPÂNDIREA COVID-19 !!! Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

Subiecte ce ţin de realizarea planurilor de cercetări în cadrul unui proiect instituţional și a tezei de doctorat examinate de Consiliul Ştiinţific

În conformitate cu prevederile Planului de activitate al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), la 23 aprilie curent, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului ştiinţific al instituției, la care au participat 32 de cercetători ştiinţifici, inclusiv 11 membri ai Consiliului ştiinţific. Au fost examinate un şir de subiecte, ce ţin de realizarea planurilor de cercetări în cadrul unui proiect instituţional și al tezei de doctorat, specialitatea Igienă 331.02.

DSC_0516Astfel, directorul de proiect, dl Nicolae Opopol, dr.hab.şt.med., prof.univ., membru corespondent al AŞM, a prezentat rezultatele cercetărilor ştiinţifice în cadrul proiectului instituţional „Estimarea sănătăţii populaţiei în relaţie cu factorii nocivi exogeni şi psiho-sociali prioritari şi elaborarea măsurilor privind reducerea riscurilor”, efectuate pe parcursul anului 2019. În cadrul dezbaterilor, membrii Consiliului științific au menționat actualitatea cercetărilor, volumul impunător al investigațiilor de laborator realizate, necesitatea sistematizării rezultatelor obținute în vederea argumentării și elaborării măsurilor de redresare a situației privind factorii de risc exogeni. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice obţinute în cadrul proiectului instituţional au fost adoptate prin vot unanim.

Dna Tatiana Manceva, doctorandă la studii cu frecvenţă redusă, anul II, a prezentat rezultatele cercetărilor realizate în a.2018 în cadrul tezei de doctorat „Estimarea igienică a intoxicaţiilor acute neprofesionale de etiologie chimică”, la specialitatea 331.02 Igienă. În cadrul dezbaterilor, s-a menţionat actualitatea cercetărilor, abordarea metodologică adecvată scopului şi obiectivelor trasate, realizarea în termenii stabiliți a unui spectru larg de activități prevăzute pentru anul I de studii în doctorantură. Doctoranda a finalizat Programul de studii pentru a.I la 9 disciplini cu calificativul bine și foarte bine, a participat activ cu rapoarte la Conferințe științifice naționale și internaționale. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în 10 lucrări ştiinţifice, inclusiv una de sine stătător. Spectrul publicațiilor științifice include o monografie, 8 articole, inclusiv în reviste cu factor de impact şi categoria A, B.

DSC_0542DSC_0517

Prezentarea de către dna Tatiana Manceva a rezultatelor științifice în domeniul intoxicațiilor acute neprofesionale exogene de etiologie chimică la diferite concursuri s-au soldat cu obținerea Premiului municipal Chișinău pentru tineret în domeniul științei, tehnicii, literaturii și artelor în a.2018 și locul III la Concursul tinerilor cercetători din Minsk, Belorusia. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice ale dnei Tatiana Manceva, obţinute pe parcursul primului an de studii doctorale, au fost adoptate de membrii Consiliului științific unanim.

DSC_0511DSC_0555

DSC_0511DSC_0533

 Serviciul informare şi comunicare cu mass-media, tel.: 022 574-580

Pentru mai multă informaţie apelaţi: 022 574-570