Play
Play
Slider
AI GRIJĂ! OPREŞTE RĂSPÂNDIREA COVID-19 !!! Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

Procesul de implementare a prevederilor Legii privind controlul tutunului şi acţiuni ce vor fi întreprinse în lupta împotriva fumatului examinate în şedinţa Consiliului Naţional Coordonator în domeniul Controlului Tutunului

La 28 martie curent, s-a desfăşurat ședința ordinară a Consiliului Naţional Coordonator în domeniul Controlului Tutunului (CNCCT), care a fost prezidată de viceprim-ministrul pentru Integrare europeană, Iurie Leancă. La ședință au participat reprezentanți ai ministerelor și instituțiilor de stat responsabile de implementarea Planului Național privind Controlul tutunului pentru anii 2017-2021, precum și reprezentanți ai societății civile.

În cadrul CNCCT au fost abordate subiecte ce țin de procesul de implementare a prevederilor Legii privind controlul tutunului, acțiunile care urmează a fi întreprinse de autorități pentru aderarea la Protocolul privind eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun la Convenția Cadru a OMS privind Controlul Tutunului, provocările consumului de IQOS/țigări electronice/narghilea, examinarea situației privind aplicarea interdicțiilor de comercializare a produselor din tutun în unitățile comerciale cu suprafața mai mică de 20m2.

Viceprim-ministrul a făcut o trecere în revistă a principalelor progrese și probleme întâmpinate în aplicarea legislației și combaterea consumului de tutun. „Consumul de tutun continuă să fie o mare provocare pentru Republica Moldova cu consecințe grave pentru sănătatea publică și securitatea demografică. Deși au fost întreprinse numeroase măsuri pentru remedierea acestei probleme naționale: a crescut nivelul de informare a riscurilor privind fumatul, interdicția de a fuma în instituțiile și spațiile publice, creșterea taxelor și produselor din tutun, s-a interzis publicitatea produselor din tutun, mai avem carențe la respectarea legislației în vigoare, posibilitatea efectuării controalelor, interferența industriei tutunului în politicile publice, răspândirea noilor produse de tutun și tolerarea fumatului în spațiile publice”, a declarat Iurie Leancă.

Viceprim-ministrul a propus instituirea unui grup de lucru care să analizeze experiența europeană privind vânzarea articolelor din tutun în gherete, astfel încât la următoarea ședință să fie prezentată o notă informativă care să cuprindă acțiuni concrete spre implementare de către autoritățile centrale de resort și de către autoritățile publice locale.

sedinta_cncct_28_martie_2018_11Dna Aliona Serbulenco, secretar de stat în domeniul sănătății publice, vicepreședintele Consiliului a informat audiența despre rezultatele implementării Legii 278/2007 privind controlul tutunului și a Programului Național privind Controlul Tutunului pentru anii 2017-2021 și activitățile efectuate de către instituțiile subordonate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), inclusiv de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Dna Serbulenco a accentuat provocările întâmpinate în aplicarea prevederilor legislației, în special ce țin de excluderea comercializării produselor de tutun în gherete situate la o distanță mai mică de 200m față de instituțiile de educație și medico-sanitare, constatate în rezultatul controalelor efectuate de Inspectoratul de Stat în Sănătate.

Dl Ion Șalaru, șef direcție la ANSP, secretarul Consiliului, a prezentat o notă informativă privind procesul de aderare a Republicii Moldova la Protocolul privind Eliminarea Comerțului Ilicit cu Produse din Tutun la Convenția Cadru a OMS privind Controlul Tutunului, întrat în vigoare la 25 septembrie 2018 și care are ca scop prevenirea, descurajarea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a comerțului ilicit cu produse de tutun și cooperarea în acest scop. A fost menționat faptul depășirii de către Republica Moldova a tuturor termenelor prevăzute pentru procedura de ratificare. În scopul facilitării acestui proces, dna Aliona Serbulenco a propus ca MSMPS să preia de la MAI sarcina de modificare a Legii 278 în legătură cu aderarea la Protocol.

sedinta_cncct_28_martie_2018_6Dl Șalaru a menționat, de asemenea, necesitatea majorării, de către Ministerul Finanțelor, a taxelor la produsele din tutun, precum și faptul ca produsele noi din tutun (IQOS, țigarete electronice, tutunul pentru narghilea) să fie taxate la același nivel ca produsele tradiționale, în scopul reducerii atractivității acestora pentru tineri.

În urma discuțiilor și dezbaterilor, participanții au convenit să întreprindă în comun mai multe acțiuni:

– Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu MSMPS, vor asigura finalizarea și promovarea pachetului de documente necesar pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul privind eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun la Convenția Cadru a OMS privind Controlul Tutunului nu mai târziu decât trim. III 2019, cu operarea modificărilor respective la Legea 278/2007 privind controlul tutunului, cu includerea aspectelor de reglementare a produselor noi din tutun, în special din tutun care nu arde;

– Autoritățile publice centrale și locale vor implementa şi realiza în măsura atribuțiilor prevederile Legii 278/2007 privind controlul tutunului, cu pregătirea notelor informative detaliate privind realizarea prevederilor alin.6, art.25 – Prevenirea accesului de către minori către următoarea ședință a Consiliului, inclusiv cu aspectele ce țin de reamplasarea/reprofilarea obiectivelor ce comercializează produse din tutun cu S<20m2 situate la o distanță mai mică de 200m de la instituțiile de educație și medico-sanitare;

– MSMPS va oferi suportul necesar Băncii Mondiale pentru evaluarea obiectivă a indicatorilor legați de domeniul controlului tutunului pentru debursarea suportului bugetar pentru modernizarea sistemului de sănătate;

– Ministerul Finanţelor va examina, în contextul elaborării obiectivelor politicii fiscale şi vamale și va propune majorarea accizelor specifice la produsele din tutun și produsele conexe, inclusiv la produsele noi din tutun (țigări electronice, IQOS – tutun încălzit, narghilea), cu ajustarea lor la nivelul produselor tradiționale din tutun.

Următoarea ședință a CNCCT este preconizată pentru sfârșitul lunii mai curent, în contextul marcării Zilei Mondiale Fără Tutun.