„Stopăm malaria pentru totdeauna” – cu acest generic se va desfășura Ziua Mondială de combatere a malariei, marcată la 25 aprilie 2017

Ziua Mondială de combatere a malariei, marcată anual pe durata unui deceniu (din anul 2007) a fost instituită de statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru a evidenția efortul global de depăşire a acestei probleme majore de sănătate publică.

Genericul „Stopăm malaria pentru totdeauna”, pentru marcarea Zilei Mondiale de combatere a malariei din acest an nu a fost ales întâmplător. Deși la nivel global se atestă succese remarcabile în stăvilirea epidemiei, totuși malaria rămâne a fi una din cele mai răspândite boli infecțioase la care este expusă riscului o jumătate din populația globului,  sau cca. 3,4 miliarde de oameni. În prezent, zone extinse din Africa şi America de Sud, Orientul Mijlociu, sub-continentul indian, Asia de Sud-Est și Oceania, sunt considerate zone endemice prin malarie – boală cauzată de agenţi patogeni transmişi prin înţepături de ţânţari.

Astfel, în anul 2015 malaria a fost înregistrată în 91 de ţări ale lumii cu afectarea a 212 mil. de oameni, dintre care 429 mii au decedat. Relevant însă este că majoritatea cazurilor de îmbolnăviri – 80 %,  și cca. 78 % din totalul deceselor provocate de boală, au fost înregistrate în doar 15 țări africane, estimându-se că la fiecare două minute malaria ucide un copil.

Important, că eforturile globale întreprinse în vederea controlului şi eliminării malariei (Fondul Global “TB, SIDA şi Malaria”), în perioada anilor 2000 – 2015 au contribuit la reducerea ratei de incidenţă prin malarie cu 60 % la nivel global; cu 66 % în regiunea africană și cu 71 % la copiii cu vârsta până la 5 ani. Numărul deceselor a diminuat în populația generală și la copiii < 5 ani, respectiv, cu 65 %. În perioada menționată fiind astfel  evitate cca. 6,8 mil. decese de această boală.

Datorită înaltului angajament politic, prudenței, precum și resurselor și eforturilor depuse întru realizarea măsurilor stipulate de Declaraţia de la Tașkent, adoptată în anul 2005  de Biroul Regional European al OMS, cu angajare  plenară a  Țărilor Regiunii Europene ale OMS în eliminarea malariei către anul 2015, deja la 20 aprilie 2016 a fost declarată stoparea cu succes a transmiterii locale a malariei în regiune, și, pentru prima dată, înregistrarea absenței complete a cazurilor indigene de malarie.

Malaria, ca boală indigenă a fost lichidată și în Republica Moldova, însă anual sunt înregistrate cazuri de boală de import. Astfel de cazuri notificate au fost 4, în anul 2015, și 2, în 2016.

Prin semnificaţia sa Ziua Mondială de combatere a malariei încurajează angajamentele guvernelor în protejarea sănătăţii prin eforturi de eliminare a pericolului acestei maladii, fiind acordată o atenţie sporită populaţiei care migrează în zonele endemice la malarie.

Pentru a evita contractarea malariei și evitarea consecințelor nefaste pentru viață, important este ca fiecare să conștientizeze și să țină cont de  următoarele:

– malaria este o boală parazitară periculoasă pentru viaţă, care se transmite prin înţepătura ţânţarilor infectaţi;

– călătorii din regiunea europeană, cu destinaţii în ţări endemice la malarie necesită administrarea tratamentului profilactic;

– manifestările clinice, caracteristice malariei, pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în ţara endemică şi în decurs de până la doi ani după părăsirea acesteia;

– boala poate fi preîntâmpinată şi tratată;

– în caz dacă suspectaţi primele semne de boală – adresați-vă medicului specialist pentru consultație și asistenţă medicală de rigoare.

 

Serviciul de presă și relații cu publicul

022574700

Pentru mai multe informații

apelați la tel.022574632

 

  • În perioada 01.01– 05.12.2019, au fost înregistrate 88 de cazuri confirmate de rujeolă, dintre care 23 au fost de import. Din numărul total de cazuri de rujeolă, 40 au fost înregistrate în perioada 01.06-30.07.2019. Din 3 cazuri suspecte la rujeolă, înregistrate recent, la copii (Chișinău – 2 și Briceni – 1) a fost confirmat cazul din Briceni, cele 2 cazuri din Chișinău au fost infirmate. Teritoriile afectate de rujeolă de la 01 ianuarie 2019 până în prezent: Chișinău–56 cazuri, Drochia–18 cazuri, Ocnița–6 cazuri, Ialoveni – 2 cazuri, Briceni–2 caz, Edineț–1 caz, Ştefan Vodă–1 caz, Glodeni – 1 caz și Dondușeni – 1 caz. Pe parcursul anului 2018, au fost înregistrate 340 de cazuri confirmate de rujeolă. VACCINUL ÎMPOTRIVA  RUJEOLEI  PROTEJEAZĂ COPIII DE ACEASTĂ BOALĂ. PROTEJEAZĂ-TE PE TINE ȘI PE CEI DIN JUR!  

© 2019 Agenția Națională pentru Sănătate Publică.