Play
Play
Slider
LISTA STATELOR pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul R.Moldova, în situația stării de urgență de sănătate publică prin COVID-19:  https://ansp.md/index.php/coronavirusul-de-tip-nou-covid-19/ Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

Specialiștii Direcției control de stat în sănătate a ANSP instruiți în domeniul verificării respectării legislației privind controlul tutunului

În cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la data de 29 iunie 2018 și-a desfășurat lucrările un Atelier de lucru cu tematica „Organizarea supravegherii de stat asupra respectării legislației în domeniul controlului tutunului”.

DSC_6150

La eveniment au participat specialiști ai Direcției control de stat în sănătate a ANSP și au fost discutate aspecte importante privind acțiunile ce urmează a fi întreprinse  în domeniul verificării respectării legislației privind controlul tutunului. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de atragerea la răspundere contravențională pentru încălcările legislației în acest domeniu.

Directorul adjunct al ANSP, Inspector șef sanitar de stat, dl. Vasile Guștiuc, a menționat despre necesitatea organizării întrunirilor periodice, cel puțin o dată pe lună, pentru a examina organizarea și punerea în aplicare cât mai eficientă a prevederilor legislative în domeniul controlului tutunului.

O atenție deosebită a fost acordată modului de organizare a verificării respectării legislaţiei privind producerea, ambalarea, etichetarea, inclusiv aplicarea avertismentelor de sănătate pe produsele din tutun (textuale și pictograme) şi comercializarea produselor din tutun.

DSC_6158 DSC_6153

Totodată, s-a discutat despre necesitatea verificării aplicării prevederilor pct.3 al Hotărârii Guvernului Nr.613 privind stocurile de produse din tutun și produse conexe fabricate până la 1 ianuarie 2018 și care urmează a fi comercializate până la 30 iunie 2018. Astfel, specialiștii au fost instruiți în vederea începerii controalelor, din data de 2 iulie 2018, privind nivelul de respectare a avertismentelor de sănătate de către agenții agenții economici implicați în producerea, importul, plasarea pe piață și comercializarea produselor din tutun. În acest sens a fost emis Ordinul ANSP nr 67 din 28.06.2018.

În cadrul Atelierului, de către specialiștii cu funcții de control din cadrul ANSP au fost prezentate listele de verificare a obiectivelor de producere și a unităților ce comercializează produse din tutun și măsurile de atragere la răspundere contravențională a agenților economici care nu respectă noile prevederi referitoare la avertismentelor de sănătate pe produsele din tutun.

De menționat, că fumatul reprezintă o problemă majoră a societăţii moderne, care anual produce mai multe victime decât SIDA, abuzul de alcool şi droguri, accidentele de circulaţie, crimele, suicidul şi este una dintre primele cauze de deces care poate fi prevenită. Republica Moldova se află printre ţările cu cel mai  mare număr de fumători. Datele din Studiul MICS – 4 2012 denotă o scădere ușoară a prevalenței fumatului la bărbați – de la 51,1% în 2005 la 48,5% și o creștere la femei – de la 7,1% în 2005 la 8,2% plasându-ne pe locul IV.

 

Serviul de informare și comunicare cu mass-media 022 574 700.

Pentru mai multe detalii  și informații, apelați la tel 022 574 505