Situația epidemiologică prin gripă, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și infecții respiratorii acute severe (SARI) – S.15/2017 (10-16.04.2017)

Conform datelor Flu News Europe, în săptămâna (S.) 14/2017 a fost înregistrată o activitatea gripală de intensitate medie în Olanda și Tadjikistan, celelalte țări au înregistrat o activitate gripală de intensitate joasă. Proporția de virusuri gripale detectate de tip B a depășit proporția de virusuri gripale detectate de tip A(H3N2), situație frecvent observată în a doua jumătate a unui sezon de gripă. Cu toate acestea, numărul total de detecții a virusului gripal de tip B a rămas scăzut.

Situația epidemiologică prin gripă, IACRS și SARI în Republica Moldova este sub supraveghere epidemiologică și monitorizare continuă.

Conform datelor parvenite din teritoriile administrative în S.15 (10-16.04.2017), morbiditatea prin IACRS s-a aflat la nivel scăzut și a constituit 193,5 o/oooo, (pragul epidemic 311,19o/oooo), atestându-se o descreștere cu 0,4% în raport cu S. 14/2017 (03-09.04.2017).

În S.15/2017 (10-16.04.2017) în laboratorul Infecții Virale, din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică au fost investigate 22 probe la prezența virusurilor gripale prin metoda molecular biologică de la 22 bolnavi cu gripă, IACRS și SARI, cu confirmarea virusului de tip B la 9 persoane.

Pentru evitarea îmbolnăvirilor, depistarea precoce și tratamentul adecvat, se recomandă:

– adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa și infecții acute a căilor respiratorii superioare;

– izolarea bolnavilor la domiciliu;

– evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare: femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate etc.;

– folosirea măştilor de protecţie;

-spălarea regulată pe mâini cu apă şi săpun sau cu soluţii dezinfectante;

– igiena tusei;

-alimentarea corectă, bogată în vitamine, fructe și legume.

Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice continuă supravegherea epidemiologică și monitorizarea situației prin gripă, IACRS și SARI și măsurile de sănătate publică.

 

Serviciul de presă şi relaţii cu publicul 022574700

Pentru mai multe detalii apelaţi la tel.:022725274; 022574503

  • În perioada 01.01– 16.12.2019, au fost înregistrate 90 de cazuri confirmate de rujeolă, dintre care 23 au fost de import. Din numărul total de cazuri de rujeolă, 40 au fost înregistrate în perioada 01.06-30.07.2019. Au fost confirmate alte 2 cazuri de rujeolă înregistrate la copiii contacți cu cazul recent confirmat din Chișinău. Alte 2 cazuri suspecte la rujeola au fost înregistrate în Chișinău, la o persoană, în vârstă de 32 ani şi respectiv, la un copil cu vârsta de 1 an, nevaccinat. Cazurile se află în proces de investigare. Teritoriile afectate de rujeolă de la 01 ianuarie 2019 până în prezent: Chișinău–58 cazuri, Drochia–18 cazuri, Ocnița–6 cazuri, Ialoveni – 2 cazuri, Briceni–2 cazuri, Edineț–1 caz, Stefan Vodă–1 caz, Glodeni – 1 caz și Dondușeni – 1 caz. Pe parcursul anului 2018 au fost înregistrate 340 de cazuri confirmate de rujeolă.  VACCINUL ÎMPOTRIVA  RUJEOLEI  PROTEJEAZĂ COPIII DE ACEASTĂ BOALĂ. PROTEJEAZĂ-TE PE TINE ȘI PE CEI DIN JUR!

© 2019 Agenția Națională pentru Sănătate Publică.