Play
Play
Slider
LISTA STATELOR pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul R.Moldova, în situația stării de urgență de sănătate publică prin COVID-19:  https://ansp.md/index.php/coronavirusul-de-tip-nou-covid-19/ Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

Situația epidemiologică prin gripă, IACRS și SARI, în perioada 01.10.18-20.01.2019

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă supravegherea epidemiologică a gripei, infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) și monitorizarea circulației virusurilor gripali la nivel teritorial și național.

Conform datelor epidemiologice din teritoriile administrative, în săptămâna 03/2019  (14.01.19-20.01.19), morbiditatea prin IACRS a constituit 315,30 cazuri la 100.000 populație, fiind mai jos de pragul epidemic (315,88 la 100.000 populație), atestându-se o creștere cu 59,4% în comparație cu săptămâna 02 (07.01.19-13.01.19).

În perioada 01.10.18-20.01.2019 au fost înregistrate 271 cazuri gripă, inclusiv 135 în săptămâna 03/2019; 124768 cazuri IACRS, inclusiv 11196 în săptămâna 03/2019; și 6928 cazuri SARI, inclusiv 539 în săptămâna 03/2019. Ponderea cazurilor SARI, din numărul total de internări în instituțiile medicale, indiferent de cauză, a variat între 2,9% – 6,0%.

În perioada săptămânilor 40/2018-03/2019, în Laboratorul virusologic din cadrul ANSP au fost investigate la prezența virusurilor gripale și non-gripale, prin metoda molecular biologică, 464 probe de la persoane cu infecții respiratorii virale acute (inclusiv 67 probe în săptămâna 03/2019), cu rezultat pozitiv la prezența virusurilor gripale în 104 probe (86 – A(H1N1)pdm09 și 18 – A(H3N2)). A fost confirmată prezența virusurilor non-gripale (Rhinovirus, Adenovirus, Coronavirus, Bocavirus, etc) la 74 persoane.

De la începutul sezonului gripal, au fost înregistrate 6 cazuri de deces, confirmate de laborator cu virusul A(H1N1)pdm09 în Chișinău, Bălți și în raioanele Anenii Noi, Soroca și Glodeni. În majoritatea cazurilor, persoanele s-au adresat tardiv la medic, încercând să se trateze de sinestătător și nu au fost vaccinate contra gripei.

În republică continuă imunizarea contingentelor profesionale și cu risc sporit de îmbolnăvire și dezvoltare a complicațiilor post-gripale cu vaccin antigripal, a copiilor și adulților cu maladii cronice expuși unui risc înalt al complicațiilor din cauza gripei.

Astăzi, 22 ianuarie curent, MSMPS o organizat ședința Comisiei pentru situații excepționale privind situația epidemiologică a gripei în Republica Moldova. În cadrul ședinței, a fost discutată situația epidemiologică prin gripă, IACRS și SARI, vaccinarea contra gripei sezoniere, acordarea asistenței medicale pacienților cu gripă în instituțiile medico-sanitare și starea pacienților bolnavi de gripă.

Pentru fortificarea măsurilor de control și răspuns la gripă, Comisia a decis să fie mobilizate resurse suplimentare și reprofilarea paturilor în unele instituții medico-sanitare pentru spitalizarea bolnavilor, în cazul agravării situației epidemiologice și intensificarea măsurilor de control și intervenție, în special în mun. Chișinău. Toate instituțiile să fie asigurate cu medicamentele necesare pentru tratarea bolnavilor de gripă.

ANSP va asigura supravegherea epidimiologică și virusologică a gripei, monitorizarea circulației virusurilor gripali în timp real, cu realizarea măsurilor de control. MSMPS îndeamnă populația să întreprindă toate măsurile pentru a se proteja de gripă și să se adreseze la medic la apariţia primelor simptome de boală.

Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media 022 574-580

Informații suplimentare: 022-72-52-74/ 022-73-73-22