Atenție, serverul poștal a fost portat pe adresa @ansp.gov.md(exemplu: a fost office@ansp.md -acum office@ansp.gov.md), în curînd va migra și pagina web pe adresa ansp.gov.md !!!

Situația epidemiologică prin gripă, IACRS și SARI

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă supravegherea epidemiologică a gripei, infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) și monitorizarea circulației virusurilor gripali la nivel teritorial și național.

Conform datelor epidemiologice, în săptămâna 50, sezonul gripal 2019/2020, perioada 30.09.2019-15.12.2019 (săptămânile 40-50/2019), morbiditatea prin IACRS s-a aflat la nivelul de intensitate joasă, atestându-se o descreștere cu 2,4% în comparație cu săptămâna 49 (02.12.19-08.12.19) și o descreștere cu 12,2% în comparație cu aceeași perioadă a sezonului precedent.

În perioada 30.09.2019-15.12.2019 au fost înregistrate: 9 cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 5 cazuri  în săptămâna 50/2019; 75639 cazuri IACRS, inclusiv 7387 în săptămâna 50/2019 și 2988 cazuri SARI, inclusiv 326 în săptămâna 50/2019. Ponderea cazurilor SARI, din numărul total de internări în instituțiile medicale, indiferent de cauză, a variat între 1,7% – 3,2%.

În perioada săptămânilor 40/2019-50/2019, în Laboratorul virusologic al ANSP au fost investigate la prezența virusurilor gripale și non-gripale, prin metoda molecular biologică, 235 probe de la persoane cu infecții respiratorii virale acute (inclusiv 32 probe în săptămâna 50/2019), cu rezultat pozitiv la prezența virusurilor gripale în 2 probe (2 – A(H3N2)). A fost confirmată prezența virusurilor non-gripale la 62 persoane.

În perioada de referință a fost înregistrat 1 caz de deces în IMSP Spital Raional Cahul, la o persoană în vârstă de 14 ani cu diagnosticul: IRVA. Insuficiență respiratorie gradul III. Pneumonie franc-lombară bilaterală. Insuficiență poliorganică. Șoc septic. Sindrom SIRS. Gripă A(H3N2).

În republică continuă vaccinarea antigripală a contingentelor prioritare cu risc sporit de îmbolnăvire și dezvoltare a complicațiilor postgripale.

Pentru evitarea îmbolnăvirilor, depistarea precoce, izolarea timpurie și tratamentul bolnavilor cu gripă și infecții respiratorii virale acute se impune respectarea regulilor de conduită şi măsurilor de protecţie individuală şi colectivă, precum:

* adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS şi SARI;
* izolarea bolnavilor la domiciliu, în caz de necesitate –  spitalizarea;
* evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare: femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate etc.;
* folosirea măştilor de protecţie de către personalul medical și la domiciliu care asistă bolnavii (inclusiv cei care recoltează probe);
* igiena personală, inclusiv igiena mâinilor;  

* spălatul pe mâini cu apă şi săpun sau cu soluţii dezinfectante, după contactul cu bolnavii sau cu obiectele contaminate de aceştia (inclusiv şerveţelele de unică folosinţă) prin tuse sau strănut;
* acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului;
* stocarea şerveţelelor şi a măştilor folosite în containere închise (biohazard în cazul personalului medical);
* evitarea aglomeraţiilor (spectacole, transport în comun, competiţii sportive, congrese, conferinţe) de către persoanele cu risc crescut în timpul episodului epidemic;
* triajul epidemiologic în unităţile preşcolare şi preuniversitare, reţinerea la domiciliu de către părinţi a copiilor cu afecţiuni respiratorii acute, febrile;
* acordarea asistenţei medicale la domiciliu copiilor mici, persoanelor în etate şi bolnavilor cronici care solicită asistenţă în timpul episodului epidemic;

* imunizarea antigripală a contingentelor profesionale și grupurilor cu risc sporit de îmbolnăvire.

Pentru informații suplimentare: (22) 72-52-74

  • În perioada 01.01 – 21.01.2020, a fost înregistrat un caz suspect la rujeolă, în mun. Chișinău, la o persoană cu vârsta de 22 ani. Cazul se află în proces de investigare. Pe parcursul anului 2019, au fost înregistrate 90 de cazuri confirmate de rujeolă, iar în anul 2018 – 340 cazuri de rujeolă. VACCINUL ÎMPOTRIVA  RUJEOLEI  PROTEJEAZĂ COPIII DE ACEASTĂ BOALĂ. PROTEJEAZĂ-TE PE TINE ȘI PE CEI DIN JUR!

© 2020 Agenția Națională pentru Sănătate Publică.