Fiecare persoană revenită în țară este îndemnată să apeleze LINIA VERDE a ANSP: 080012300, în cazul în care prezintă următoarele simptome: -febră -tuse -rinoree (nas curgător) -dificultăți de respirație

Reactualizarea situației epidemiologice privind infecția cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV), măsurile de prevenire și control

Situația epidemiologică la nivel internațional:

  • Către data de 23 ianuarie 2020, conform datelor ECDC (https://www.ecdc.europa.eu/en/novel-coronavirus-china), 614 cazuri confirmate de laborator cu infecția 2019-nCoV au fost raportate la nivel global, majoritatea în China (603), Hong Kong (1), Macau (2), Taiwan (1), Thailanda (4), Japonia (1), Republica Coreea de Sud (1) și Statele Unite ale Americii and (1);
  • 15 cazuri de boală au fost înregistrate la lucrătorii medicali în Wuhan, China;
  • 17 decese au fost raportate din orașul Wuhan, China.

La data de 22-23 ianuarie curent a fost convocat Comitetul de Urgență pentru Regulamentul Sanitar Internațional al Organizației Mondiale a Sănătății în scopul examinării situației privind pneumonia cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV). Urmare a consultărilor grupului de experți internaționali, clusterul de pneumonii determinate de Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV) nu a fost declarat urgență de sănătate publică de interes internațional, grupul de experți urmând să se convoace suplimentar pentru examinarea detaliată a situației în derulare.

Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în contextul situației create până la moment, cu referire la călătoriile internaționale și prevenirea cazurilor de infecție cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV) în rândul populației vizează reducerea riscului de transmitere a infecțiilor respiratorii acute în timpul deplasării în sau din zonele afectate. Nu sunt impuse restricții la călătoriile internaționale, autoritățile naționale urmând a efectua măsurile de rutină în punctele de trecere a frontierei conform prevederilor Regulamentului Sanitar Internațional.

Aspecte clinico-epidemiologice, de prevenire și tratament a bolii:

Noul coronavirus (2019-nCoV) a fost izolat pentru prima dată la un pacient cu pneumonie din regiunea Wuhan, China.

În prezent, există informații limitate cu privire la caracteristicile epidemiologice și clinice ale infecției cauzate de 2019-nCoV. De obicei, pacienții prezintă febră (minimum 38 grade Celsius), tuse, iar in cazurile mai severe, dificultate la respirație. Evoluția clinică gravă a bolii s-a determinat în aproximativ 20% din cazurile de boală confirmate de laborator, iar 17 cazuri s-au soldat cu deces până la momentul actual.

Perioada medie de incubație a bolii observată în focarul din China este de 7 zile, variind între 2–14 zile.

Prin ancheta epidemiologică s-a stabilit o legătură a îmbolnăvirilor la oameni cu vizitarea piețelor de pește/fructe de mare și contactul cu animale vii. Totodată s-au detectat cazuri de boală fără legătura epidemiologică cu piețele sus-menționate, ceea ce sugerează posibilitatea că sursa de agent patogen este mai larg răspândită, fiind determinată transmiterea inter-umană.

La momentul actual nu există un vaccin specific pentru prevenirea cazurilor de infecție cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV).

Tratamentul bolii este simptomatic, inclusiv în funcție de starea clinică a pacientului.

 Măsurile de supraveghere epidemiologică și control la infecția cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV) realizate la nivel național

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și instituțiilor medico-sanitare, asigură monitorizarea de rutină și în punctele de santinelă a situaţiei epidemiologice prin gripă, infecții acute a căilor respiratorii superioare şi infecții acute respiratorii severe la nivel național (în baza ordinului MSMPS nr. 1103 din 02.10.2019). Datele epidemiologice și de laborator, colectate în sistemul de supraveghere de rutină și santinelă, sunt analizate pentru identificarea precoce a tendințelor de creștere a morbidității și elaborării operative a măsurilor suplimentare de răspuns, cu difuzarea rapoartelor săptămînale la toate nivelele sistemului de sănătate.

Măsurile de supraveghere, diagnostic, prevenire și control a gripei, IACRS, SARI și MERS-CoV, inclusiv în cadrul acordării asistenței medicale se implementează în baza Ordinului MS nr. 896 din 30.10.2015 și Ghidului practic de supraveghere și diagnostic a ILI/ARI/SARI și MERS-CoV.

Laboratorul virusologic din cadrul ANSP dispune de facilități, echipament și personal pregătit pentru efectuarea diagnosticului de laborator a celor mai frecvente virusuri: gripale (A și B), și non gripale (VRS, Coronavirus, incl. MERS-CoV) și bacterii (Pneumococ, Hemophilus influenzae tip B, staphilococ) pentru confirmarea infecțiilor respiratorii acute.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică, prin intermediul Punctului Focal Național pentru RSI, asigură monitorizarea zilnică a  situaţiei epidemiologice la nivel internațional privind infecția cu Coronavirusul de tip nou, comunicarea și schimbul de informații cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC). Zilnic sunt elaborate notele informative privind situația epidemiologică în țară și riscurile existente la nivel regional și global, recomandările organizațiilor internaționale, cu informarea MSMPS și instituțiilor sistemului de sănătate, iar la necesitate – autoritățile competente din punctele de trecere a frontierei.

Recomandările OMS cu referire la călătoriile internaționale și prevenirea cazurilor de infecție cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV) în rândul populației vizează reducerea riscului de transmitere a infecțiilor respiratorii acute în timpul deplasării în sau din zonele afectate prin:

  • evitarea contactului strâns cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute;
  • spălarea frecventă a mâinilor, în special după contactul direct cu oamenii bolnavi sau cu mediul în care se află aceștia;
  • evitarea contactului strâns cu fermele de animale sau cu animalele sălbatice;
  • călătorii cu simptome de infecție respiratorie acută trebuie să respecte eticheta tusei (mențineți distanța, acoperiți gura în timpul tusei și strănutului, spălați-vă pe mâini).

În cazul simptomelor care sugerează prezența unei boli respiratorii înainte, în timpul călătoriei sau după, călătorii sunt încurajați să solicite asistență medicală și să informeze lucrătorii medicali despre istoricul călătoriei.

Serviciul informare şi comunicare cu mass-media 022 574-580

© 2020 Agenția Națională pentru Sănătate Publică.