Play
Play
Slider
AI GRIJĂ! OPREŞTE RĂSPÂNDIREA COVID-19 !!! Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

ANSP reiterează că testele la infecţia COVID-19 sunt efectuate la laboratoarele instituţiei fără a percepe careva taxe

Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) dezminte şi condamnă cu vehemenţă declaraţiile nefondate şi speculaţiile făcute de către primarul oraşului Bălţi, Renato Usatîi, în cadrul unei emisiuni TV, precum că prestarea serviciilor de laborator, inclusiv testele efectuate în Laboratorul instituţiei ar fi contra unor costuri şi că specialiştii CSP Bălţi ar fi susţinut redeschiderea pieţelor de pe teritoriul mun. Bălţi.

Declarăm cu fermitate că testele sunt efectuate la Laboratorul ANSP fără a percepe careva taxe, care la moment nici nu sunt aprobate. Mai mult ca atât, deşi, dl Renato Usatîi declară că îşi face testele la instituţiile private, dumnealui, în luna martie, a beneficiat, gratuit, de serviciile Laboratorului ANSP pentru efectuarea investigaţiilor la infecţia COVID-19, fiind persoană suspectă (întrunind criteriile definiţiei de caz) şi nu a achitat bani pentru această procedură. Probabil, dl Usatîi, în declaraţiile sale, s-a referit la suma menţionată în proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr.1387/2007 cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care excede atribuţiile funcţionale ale ANSP şi nu are tangenţe cu serviciile prestate de instituţie.

Cât priveşte afirmaţiile lipsite de suport logic şi juridic precum că specialiştii ANSP au susţinut deschiderea pieţelor în municipiul Bălţi, reiterăm că ANSP, inclusiv CSP Bălţi, în repetate rânduri, s-a expus împotriva acestui fapt şi a prezentat argumentat poziţia, inclusiv în adresa primarului de Bălţi, (fapt ce poate fi dovedit prin actul adresat: “în rezultatul examinării posibilităţii relansării activităţilor pieţelor din mun. Bălţi, CSP Bălţi informează că situaţia epidemiologică prin infecţia COVID-19 în mun. Bălţi este nefavorabilă…” şi “CSP Bălţi nu acceptă relansarea pieţelor amplasate în teritoriul mun. Bălţi”). Epidemiologii au reiterat că există risc pentru sănătatea locuitorilor, cu argumente de rigoare, dar, în pofida acestui fapt, autorităţile nu au ţinut cont de aceasta. Din păcate, se încearcă pasarea responsabilităţilor pe umerii medicilor, deşi aceştia au bătut alarma şi au solicitat susţinerea în prevenirea răspândirii infecţiei COVID-19 pe teritoriul mun. Bălţi. Or, astfel de declaraţii nu pot fi tolerate, deoarece au doar scop de dezinformare.

Menţionăm că medicii epidemiologi din cadrul CSP teritoriale ale ANSP, la toate şedinţele Comisiilor extraordinare de sănătate publică din teritorii îşi expun părerea privind lansarea sau relaxarea oricăror activităţi, cu argumentele de rigoare, chiar dacă nu întotdeauna, sunt susţinuţi de către alţi membri ai Comisiilor.

În ultima perioadă, ANSP, pe lângă eforturile colosale pe care le depune în lupta cu pandemia, cu potenţial uman insuficient, este nevoită să se apere de declaraţii defaimatoare, cu tentă politică, lansate de către cei care ar trebui să susţină aplicarea măsurilor de prevenire şi control al infecţiei. Îndemnăm persoanele publice care au potenţial să se implice constructiv, responsabil şi cu argumente profesioniste în lupta cu pandemia, fără intrigi şi solicitări politice, care nu fac decât să bulverseze populaţia şi să creeze panică. Îi rugăm să nu trateze politic contextul epidemiologic prin infecţia COVID-19, dar prin prisma sănătăţii publice şi să demonstreze măcar acum că le pasă de sănătatea oamenilor. Pandemia nu este doar o problemă de sănătate a ANSP, a întregului sistem de sănătate, dar şi a întregii ţări.

Serviciul informare şi comunicare cu mass-media 022 574-642