Play
Play
Slider
LISTA STATELOR pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul R.Moldova, în situația stării de urgență de sănătate publică prin COVID-19:  https://ansp.md/index.php/coronavirusul-de-tip-nou-covid-19/ Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

Cu referire la acuzaţiile nefondate aduse în adresa colectivului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică

În contextul acuzaţiilor nefondate aduse Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), în cadrul ședinței Parlamentului Republicii Moldova din 21 mai, de către dna deputat Ruxanda Glavan, care a lansat învinuiri de falsificare a datelor, minciună, ”desenarea statisticilor”, colectivului instituţiei, inclusiv specialiştilor Laboratorului, care este acreditat şi recunoscut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi care, anual, îşi confirmă competențele prin participări la testări profesionale și comparări cu alte laboratoare la nivel național și internaţional, menţionăm următoarele:

Situația relatată are o explicație absolut logică, iar învinuirile aduse personalului care munceşte cu responsabilitate în cadrul ANSP şi care mereu a dat dovată de profesionalism, sunt calomnioase şi înjositoare.

Directorul ANSP, Nicolae Furtună: „Dacă aceste învinuiri ar fi avut drept scop de a preciza anumite erori, sau de a aduce o claritate în situaţia menţionată, în baza unei informări corecte în prealabil și a unor argumente profesioniste, am fi luat-o ca pe o critică constructivă, dar în lipsa lor, ANSP califică acest fapt ca pe o palmă usturătoare drept recompensă pentru muncă de 16-17 ore pe zi, inclusiv în fiecare week-end din luna martie până în prezent, recompensă pentru volumul de lucru colosal, de care nu ne-am plâns niciodată și pentru dedicația fiecărui laborant care a ajuns să trăiască, practic, la locul de muncă, recompensă pentru că ne-am făcut conștiincios şi responsabil munca, rămânând în umbră de cele mai multe ori și pentru că nu am pus în cap de masă doleanțele politice sau intrigile de sistem.

Ieri, cu toții am înțeles că în Republica Moldova cuvântul „scrupule” este unul de domeniul fanteziei, iar dezamăgirea este cu atât mai mare, cu cât acuzațiile denigratoare vin de la un om care a stat la cârma sistemului de sănătate și, teoretic, în situația de față, ar trebui să cunoască mai bine decât oricine provocările cu care se confruntă astăzi medicii noștri.

Aș fi trecut, poate, cu vederea ponegrirea mea personală pe rețelele de socializare de către dna deputat, prin distribuirea unor informații neadevărate și calomnioase. Dar din moment ce atacurile au luat amploare afectând colectivul de oameni pe care îl am nu în subordine şi cot la cot cu mine în lupta cu pandemia, luptă care numai noi știm cât efort, răbdare și silință ne costă, mă simt obligat să reacționez exact în aceeași manieră: deschis, public, acuzând de dezinformare și solicitând scuzele de rigoare. Ei nu cer aplauze, deși le merită, exact ca și ceilalți medici care îngrijesc de bolnavi. Dar ei, cu siguranță nu merită subaprecierea oamenilor de stat care pot influența o întreagă societate, ei nu merită să aibă o stare de spirit mai deplorabilă decât o au deja, ei nu merită titlul de „țap ispășitor” în luptele politice pe care nu ei le duc.

În acest context, îndrăznesc să solicit dnei Glavan, ex-ministru al sănătății, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, să aducă scuze publice colectivului de medici din cadrul ANSP pentru ponegrire și înjosire în spațiul public și pentru dezinformarea opiniei publice privind gestionarea situației epidemiologice din țară. Totodată, venim cu îndemnul în adresa dnei deputat de a se abține pentru viitor de la acuzații ofensatoare, neargumentate și menite să destabilizeze situația și așa încordată din țară”.