Play
Play
Slider
LISTA STATELOR pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul R.Moldova, în situația stării de urgență de sănătate publică prin COVID-19:  https://ansp.md/index.php/coronavirusul-de-tip-nou-covid-19/ Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

Consiliul ştiinţific al ANSP a examinat şi aprobat Planul de activitate pentru anul 2019

La 20 noiembrie 2018, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), la care au participat 47 de cercetători științifici, inclusiv 13 membri ai Consiliului științific. Au fost examinate şi aprobate un şir de subiecte privind realizarea Planului de cercetări din cadrul proiectelor instituţionale, a temei, adnotării şi Planului de cercetare pentru teza de postdoctorat, Planului de activitate al Consiliului ştiinţific pentru anul 2019 şi un proiect de Ghid practic.

Astfel, dl Valeriu Pantea, dr.şt.med., conf.cerc., directorul proiectului instituţional Managementul supravegherii sănătăţii publice în condiţii de asociere comunitară a ţării” a prezentat rezultatele cercetărilor obținute pe parcursul a.a. 2015-2018. În cadrul dezbaterilor s-a menționat actualitatea cercetărilor, dar și necesitatea concretizării momentelor ce țin de efectul reformei în domeniul Serviciului de Stat de Supraveghere a Sănătății Publice, atât în plan economic, cât și asupra activităților de supraveghere a sănătății publice. S-a propus convocarea unei ședințe a specialiștilor ANSP versaţi în problemele de supraveghere a sănătății publice, pentru o interpretare adecvată a rezultatelor obținute.

DSC_8090Dl Nicolae Opopol, dr.hab.şt.med., prof.univ., m.c. AŞM, directorul proiectului ”Estimarea sănătăţii populaţiei în relaţie cu factorii nocivi exogeni şi psiho-sociali prioritari şi elaborarea măsurilor privind reducerea riscurilor”, realizat în cadrul a 3 laboratoare științifice, a prezentat rezultatele principale ale cercetărilor ştiinţifice efectuate în perioada anilor 2015-2018. S-a menționat faptul că scopul și obiectivele trasate ale proiectului au fost realizate.

Rezultatele cercetărilor științifice, obținute în cadrul proiectelor instituționale au fost adoptate unanim.

Consiliul ştiinţific a examinat și aprobat unanim tema, adnotarea şi planul de cercetări pentru teza de postdoctorat ”Cuantificarea și estimarea complexă a factorilor de risc în geneza accidentelor vasculare cerebrale” a dlui Vladimir Bernic, dr.şt.med., conf.cerc., şef laborator. Atât referenții, d.d Nicolae Opopol, dr.hab.şt.med., prof.univ., m.c. AŞM și Ion Bahnarel, dr.hab.şt.med., prof.univ., cât și în luările de cuvânt s-a menționat actualitatea cercetărilor, abordarea metodologică adecvată scopului și obiectivelor trasate, precum și faptul că autorul tezei a realizat până la moment 2/3 din volumul de cercetări planificat și a publicat rezultatele cercetărilor în 17 lucrări.

În continuare, Consiliul ştiinţific a examinat şi aprobat Planul de activitate al Consiliului ştiinţific pentru anul 2019.

A fost examinat şi aprobat proiectul Ghidului practic „Ghidul de investigare şi răspuns la izbucniri cauzate de consumul produselor alimentare şi apă nesigure”; autori – specialiştii ANSP: d.d. Natalia Caterinciuc, dr.şt.med., şef secţie, Nicolae Furtună, master în sănătate publică, director interimar, Vladimir Sliusari, medic epidemiolog, Aliona Serbulenco, dr.şt.med., master în sănătate publică, Olga Burduniuc, dr.şt.med., conf.cerc., şef laborator, Svetlana Prudnicionoc, şef laborator, Ion Bîrcă, şef secţie, Arcadie Guţu, medic epidemiolog, Andrei Ciburciu, şef direcţie, Natalia Silitrari, şef direcţie; referenţi: dna Victoria Bucov, dr.hab.şt.med., prof.cerc., dl Adrian Cotelea, dr.şt.med., conf.univ. Membrii Consiliului ştiinţific în luările de cuvânt au menţionat necesitatea şi actualitatea acestui ghid. Ghidul a fost aprobat unanim.

DSC_8095     DSC_8094     DSC_8096

 Serviciul informare şi comunicare cu mass-media, tel.: 022 574-580

Pentru mai multă informaţie apelaţi la tel.: 022 574-570