Atenție, serverul poștal a fost portat pe adresa @ansp.gov.md(exemplu: a fost office@ansp.md -acum office@ansp.gov.md), în curînd va migra și pagina web pe adresa ansp.gov.md !!!

Congresul naţional al specialiştilor în domeniul sănătăţii publice şi managementului sanitar

Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) a găzduit, în zilele de 24 și 25 octombrie 2019, lucrările Congresului naţional al specialiștilor în domeniul sănătății publice și managementului sanitar, cu genericul „O singură sănătate”. Cea de-a VIII-a ediţie a Congresului a reunit circa 160 de delegați şi invitaţi din Norvegia, Ungaria, România, Ucraina, Tadjikistan, Federaţia Rusă şi Republica Moldova, precum şi parteneri externi.

Alexandru Voloc, secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), la deschiderea lucrărilor Congresului, a venit cu un mesaj din partea MSMPS prin care a dat asigurări de suportul Ministerului pentru activitatea productivă a Congresului, cu rezultate eficiente în domeniul sănătăţii publice, dar şi susținerea în continuare a reformelor iniţiate.

Igor Pokanevych, șeful Oficiului Naţional al BRE al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în Republica Moldova, a felicitat în numele OMS, organizatorii şi participanţii la forum şi a menţionat că sănătatea publică reprezintă un aspect cheie pentru funcţionarea sistemului de sănătate în ansamblu. Expertul a dat asigurări că partenerii externi vor susţine şi în continuare Republica Moldova pentru atingerea scopurilor propuse.

Manfred Zahorka, reprezentantul Agenției de implementare a Proiectului „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, în cadrul sesiunii de prezentare a realizărilor acestuia, a menţionat principiile și abordările Proiectului, care se implementează în 10 raioane-pilot (Briceni, Edineț, Fălești, Ungheni, Orhei, Criuleni, Ștefan Vodă, Cahul, Taraclia și Vulcănești).

Lucrările celui de-al VIII-lea Congres național al specialiștilor în domeniul sănătății publice și managementului sanitar s-au desfăşurat în mai multe sesiuni în plen și paralele. Evenimentul a fost organizat sub egida MSMPS, de către Societatea Igieniştilor din Republica Moldova, Societatea Ştiinţifică a Epidemiologilor și Microbiologilor din Republica Moldova, Societatea Specialiștilor în Managementul Sanitar din Republica Moldova, Asociaţia Economie, Management și Psihologie în Medicină, ANSP, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi susținut de Biroul OMS din Republica Moldova și Proiectul „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, realizat de Institutul Elvețian Tropical și de Sănătate Publică.

  • În perioada 01.01 – 21.01.2020, a fost înregistrat un caz suspect la rujeolă, în mun. Chișinău, la o persoană cu vârsta de 22 ani. Cazul se află în proces de investigare. Pe parcursul anului 2019, au fost înregistrate 90 de cazuri confirmate de rujeolă, iar în anul 2018 – 340 cazuri de rujeolă. VACCINUL ÎMPOTRIVA  RUJEOLEI  PROTEJEAZĂ COPIII DE ACEASTĂ BOALĂ. PROTEJEAZĂ-TE PE TINE ȘI PE CEI DIN JUR!

© 2020 Agenția Națională pentru Sănătate Publică.