Play
Play
Slider
AI GRIJĂ! OPREŞTE RĂSPÂNDIREA COVID-19 !!! Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

„Ascultă Primul” – este tema de Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri din 26 iunie 2016

Deja a devenit o tradiție ca în fiecare an, pe data de 26 iunie, să fie marcată Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. Cu această ocazie, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) este promotorul campaniei internaţionale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru întreaga societate, dar mai ales pentru tineri. În 2016, tema campaniei este „Ascultă Primul”.

10sapt-Cancer

Consumul de droguri reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalităţii evitabile în rândul tinerilor europeni, atât în mod direct, prin supradoză (decese induse de droguri), cât şi în mod indirect, prin boli, accidente, violenţă şi suicid asociate consumului de droguri. Aproape unul din patru europeni a încercat droguri ilegale într-un anumit moment din viaţă. Cifrele arată că în Europa mor în fiecare an între 10.000 şi 20.000 de consumatori de opiacee. Cel mai frecvent consumat drog este canabisul, fiind urmat de cocaină și amphetamine.

În Republica Moldova, în anul 2015  incidenţa prin narcomanie a constituit 26,0 cazuri la 100.000  populaţie, faţă de 24,0 cazuri în  2014, înregistrându-se  anual 1200 – 1500 tineri primar antrenaţi în consumul ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. La evidenţă şi sub supravegherea medicală se află cca. 9500 persoane afectate,  în majoritate tineri de până la 30 de ani,  din ei  90% bărbaţi.

Simptomele comportamentale ale consumatorilor de droguri sunt:

* schimbarea în atitudine, comportament sau personalitate fără o cauză aparentă;
* schimbarea activităţilor, intereselor sau hobby-urilor;
* scăderea performanţelor şcolare (în muncă), întârzieri (absenţe) nemotivate, abandon şcolar;
* schimbarea comportamentului în familie;
* dificultăţi de concentrare;
* o lipsă de motivaţie în general, pierderea energiei, a stimei de sine, o atitudine de nepăsare;
* frecvent hipersensibili, îşi pierd repede cumpătul sau au resentimente puternice;
* stări de iritabilitate sau mânie;
* stări de dezorientare;
* comportament excesiv de secretos;
* nevoie permanentă de bani, fiind predispuşi la săvârşirea de infracţiuni în scopul obţinerii resurselor necesare;
* comportament paranoic, stări depresive;
* neglijarea igienei personale.

În semn de conjugare a eforturilor în lupta cu drogurile, la Chișinău se va desfășura maratonul ”Împreună pentru viață”. Cei care vor să alerge pentru o viață fără droguri o pot face în parcul Valea Morilor.  Orarul evenimentului:

8:00 – 9:30 – Înregistrarea;
9:30 – 9:45 – Briefing pentru presă;
9:45 – 9:50 – Încălzirea;
10:00 – 11:00 – Cursa de 2,5 și 5 km;
11:15 – 11:30 – Loterie cu premii speciale.

Serviciul de presă şi relaţii cu publicul
022574700

Pentru mai multă informaţie
apelaţi la tel.: 022574683; 022293685; 022293684; 022296202