Play
Play
Slider
AI GRIJĂ! OPREŞTE RĂSPÂNDIREA COVID-19 !!! Pentru informaţii privind noul coronavirus, apelaţi LINIA VERDE a ANSP: 0 800 12300

Angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică îndeamnă populaţia să se testeze la HIV

„Cunoaşte-ţi statutul HIV!” – prin acest slogan angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP) îndeamnă populaţia să se testeze la HIV şi să se informeze privind măsurile de prevenire a infecţiei.

DSC_8197În ajunul marcării pentru a 30-a oară a Zilei Mondiale de combatere a SIDA, la Unu Decembrie 2018, tuturor colaboratorilor ANSP le-au fost repartizate panglici roşii cu scopul de sensibilizare cu privire la HIV/SIDA, de solidaritate şi compasiune faţă de persoanele cu HIV/SIDA. De asemenea, au fost distribuite brelocuri şi materiale informative pentru a informa societatea despre necesitatea testării la HIV; au fost lansate mesaje de promovare a cunoştinţelor și de motivare pentru o atitudine tolerantă față de persoanele HIV pozitive.

DSC_8218

În cadrul campaniei sociale „Te privește! Privește pe fiecare!” sunt promovate activităţi de testare în scopul cunoașterii statutului HIV. Ziua mondială de combatere a SIDA – UNU Decembrie oferă oportunitatea de a consolida eforturile de combatere a epidemiei HIV prin promovarea testării în scopul cunoașterii statutului HIV, informarea populației în special, a tinerilor despre infecția cu HIV, căile de transmitere și măsurile de prevenire, suportul persoanelor care trăiesc cu HIV în accesarea serviciilor de tratament și îngrijiri, formarea toleranței față de cei care sunt afectați de această epidemie, consolidarea durabilității serviciilor, relațiilor intersectoriale și capacităților comunităților-cheie.

În Republica Moldova infecţia cu HIV este sub supraveghere şi monitorizare permanentă și se menține la nivelul epidemiei concentrate în rândul populaţiei cheie – persoane utilizatoare de droguri injectabile, lucrătoare a sexului comercial şi bărbaţi care fac sex cu bărbaţi. Conform datelor statistice, la 01.01.2018 au fost înregistrate 11829 cazuri de infecție cu HIV, din 18531 estimate. Conform datelor de laborator ale IMSP SDMC, în perioada ianuarie – octombrie curent аu fost confirmate 752 cazuri noi cu HIV. Pe parcursul a 9 luni ale anului 2018 au beneficiat de servicii de prevenire HIV 17049 persoane utilizatoare de droguri injectabile, 6778 lucrătoare ale sexului comercial şi 4014 bărbaţi care practică sex cu bărbaţi. În rândul populațiilor cheie au fost distribuite 1,935,981 seringi, 870,414 prezervative, 195,969 prezervative cu durabilitate sporită și 64799 lubrifianți.

DSC_8181 DSC_8196 DSC_8214 DSC_8238  DSC_8236  DSC_8182

Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media 022 574-580