Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul Direcției financiare

  • Specialist principal direcția financiară (C-50) – 1 unitate 

 La o funcție publică poate candida persoana care îndeplinește următoarele condiții de bază:

  • deține cetăţenia Republicii Moldova;
  • cunoaşte limba de stat;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • nu a împlinit vârsta de 63 ani;
  • este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată;
  • are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă
  • în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art.64 alin(1) lit a) și b) al Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • nu are antecedente  penale nestinse;
  • nu este privat de dreptul de a ocupa funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această intericție;
  • nu are interdicția de a ocupa funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Abilităţi: Lucru cu informaţia, planificare, organizare, analiză şi sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.

Atitudini/Comportamente: Responsabilitate, disciplină, respect faţă de oameni, receptivitate la idei noi, obiectivitate, loialitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:

  1. formularul de participare (vezi linc-ul);https://cancelaria.gov.md/sites/default/files/formular_de_participare_la_concurs.doc
  2. CV-ul (conform modelului Europass);
  3. copia buletinului de identitate;
  4. copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  5. copia conformă cu originalul a carnetului de muncă sau după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă;
  6. certificat medical ;
  7. cazierul judiciar.

Modalitatea de depunere a documentelor:

  •  Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora;
  • Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii , care au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului, probei scrise, toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
  • Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declarația pe proprie răspundere (conform modelului anexat). În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Data limită pentru depunere a Dosarului de concurs –29.08.2023,  până orele 16:30

Adresa poştală:Chişinău, str. A. Cosmescu,3, et. I, bir 1.

Persoana de contact – Iovu Tatiana. Telefon de contact: 076764135

 Specialist principal direcția financiară (C50) – 1 unitate.

Scopul general al funcției: Ținerea evidenței contabile a Agenției, înregistrarea și evidența tranzacțiilor financiare, materialelor, veniturilor și cheltuielilor, activelor și pasivelor, evidența și monitorizarea executării contractelor de achiziții publice, participarea la întocmirea rapoartelor.

 Atribuțiile de bază:

  • Participarea la planificarea/modificarea bugetului, generalizarea informațiilor referitor la planificarea bugetelor pe subdiviziuni;
  • Efectuarea analizei pentru tipuri de cheltuieli și determinarea resurselor economisite pe fiecare segment;
  • Planificarea/modificarea bugetului conform limitelor de alocații financiare și distribuirea pentru achiziții publice;
  • Participarea la elaborarea tarifelor pentru prestarea serviciilor în domeniul sănătății publice;
  • Participarea la întocmirea listelor de tarifare și schemelor de încadrare a personalului
  • Ținerea evidenței cheltuielilor de personal;
  • Participarea la întocmirea rapoartelor financiare, statistice, precum și alte rapoarte ale instituției.

Cerințe specifice pentru participare la concurs:

  • Studii superioare în economie, contabilitate sau finanțe;
  • Minim 2 ani de experiență profesională în domeniu;
  • Abilități de utilizare a calculatorului (Word, Excel, Power Point).

Bibliografia:

  1. Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008.
  2. Legea privind Codul de conduită a funcționarului public nr. 25-XVI din 22.02.2008.
  3. Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014.
  4. Legea contabilității nr.113 din 27.04.2007.
  5. Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355 din 23.12.2005.
  6. Legea privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici nr.48 din 22.03.2012.
  7. Hotărîrea Guvernului privind aprobarea Regulamentului-cadru de activitate a serviciilor financiare nr.433 din 15.07.2015.
  8. Hotărîrea Guvernului nr. 1090 din 18.12.2017 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
  9. Ordinul Ministerului Finanțelor cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemului bugetar și a Normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar nr.216 din 28.12.2015.
  10. Ordinul Ministerului Finanțelor privind clasificația bugetară nr.208 din 24.12.2015.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.