Play
Slider
Pentru informații despre infecţia COVID-19 apelați LINIA VERDE a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică: 0 800 12300. Dacă aveți febră, tuse, rinoree, solicitați asistenţă medicală la 112.

Actualizare date la 13.05.2020

La data de 13.05.2020, au fost înregistrate 252 de cazuri de infecție cu noul coronavirus în Republica Moldova, dintre care 39 sunt în Transnistria. 251 cazuri de infecție sunt cu transmitere locală și 1 caz de import (Federația Rusă).

În total, teste efectuate în această zi- 1315, dintre care primar- 1086 şi repetat – 229.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 5 406 cazuri.

Din numărul total de cazuri înregistrate în această zi, 23 sunt la lucrători medicali: medici – 5, asistenți medicali – 13, personal auxiliar – 5.

Referitor la situația epidemiologică din cadrul Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități din Bădiceni, din cei 99 beneficiari testați, 49 au fost confirmați pozitiv la infecția COVID- 19, dintre care 17 beneficiari ai Centrului sunt spitalizați la Spitalul de psihiatrie din Bălți, iar 32 urmează tratament în cadrul Centrului. Din cei 8 angajați testați, 5 au fost confirmați pozitiv, dintre care 1 persoană urmează tratament în instituție medicală și 4 persoane sunt supuși tratamentului la domiciliu.

Toți beneficiarii și angajații sunt supuși testării, rezultatele urmează a fi prezentate. Instituția efectuează zilnic măsurile de sănătate publică, precum:  triajul riguros al beneficiarilor și angajaților prin termometrie; plasarea persoanelor suspecte în izolatorul instituției; stabilirea contacților din rândul beneficiarilor și angajaților, cu asigurarea monitorizării stării de sănătate; organizarea activității personalului în ture; intensificarea regimului de igienizare și dezinfectare a încăperilor, utilajelor.

MSMPS informează despre înregistrarea unui alt deces, cauzat de infecţia COVID-19:

Deces 185: Bărbat de 67 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 2 mai, în cadrul Spitalului Clinic Muncipal nr.1. Comorbidități: diabet zaharat tip II,  encefalopatie disciruclatorie de tip mixt, AVC suportat.

În total 2176 persoane s-au vindecat de COVID-19, iar 185 au decedat.