Atenție, serverul poștal a fost portat pe adresa @ansp.gov.md(exemplu: a fost office@ansp.md -acum office@ansp.gov.md), în curînd va migra și pagina web pe adresa ansp.gov.md !!!

Activităţi de comunicare şi sensibilizare a populaţiei privind măsurile de prevenire a rabiei

Specialiştii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în comun cu cei ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), au organizat un eveniment public de Ziua mondială de combatere a Rabiei cu scopul de a sensibiliza populaţia privind riscurile de îmbolnăvire şi măsurile de prevenire a rabiei, cât şi modalităţile prin care cetăţenii şi instituţiile pot contribui la eliminarea principalelor surse de infecţie rabică.

Astfel, la finele săptămânii trecute, în Scuarul Europei, Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din mun. Chișinău, s-au desfășurat un șir de activități, printre care un flash-mob cu participarea studenților Facultății de medicină veterinară a Universității Agrare de Stat din Moldova, cu genericul „Lucrând împreună pentru a face rabia istorie”.

Specialiştii din cadrul celor două instituţii au informat despre situația actuală privind rabia, măsurile de control ale bolii, acțiuni de perspectivă pentru prevenirea incidenței rabiei în rândul animalelor și al oamenilor.

De asemenea, au fost desfăşurate activităţi de informare a populației privind riscurile asociate rabiei: distribuirea pliantelor și rularea spoturilor informative; consultarea deținătorilor de animale privind rolul vaccinării patrupezilor și importanța respectării regulilor de întreţinere în prevenirea cazurilor de rabie la animale.

În cadrul evenimentului, au fost oferite consultaţii publicului privind prevenirea rabiei la oameni şi rolul adresării operative pentru acordarea asistenţei medicale şi vaccinării antirabice în cazul muşcăturilor de animale, iar medicii epidemiologi au desfășurat un master-class cu tema „Cum procedăm corect în cazul în care am fost mușcați de un animal”.

Serviciul informare şi comunicare cu mass-media 022 574-580

  • În perioada 01.01 – 21.01.2020, a fost înregistrat un caz suspect la rujeolă, în mun. Chișinău, la o persoană cu vârsta de 22 ani. Cazul se află în proces de investigare. Pe parcursul anului 2019, au fost înregistrate 90 de cazuri confirmate de rujeolă, iar în anul 2018 – 340 cazuri de rujeolă. VACCINUL ÎMPOTRIVA  RUJEOLEI  PROTEJEAZĂ COPIII DE ACEASTĂ BOALĂ. PROTEJEAZĂ-TE PE TINE ȘI PE CEI DIN JUR!

© 2020 Agenția Națională pentru Sănătate Publică.