Luna noiembrie este dedicată informării și conștientizării riscurilor asociate consumului de alcool în scopul prevenirii accidentelor și traumelor cauzate de consumul de alcool   

Propunerile la proiectul Codului Sănătăţii, dezbătute şi în cadru şedinţei operative la CNSP

La 26.08.2016, la primele ore ale dimineţii, în cadrul CNSP a fost desfăşurată o adunare festivă, dedicată Sărbătorilor Naţionale – 27 august – Ziua Independenţei la a 25-a aniversare, şi 31 august – Limba noastră cea română, la care trecând în revistă unele din cele mai performante realizări ale specialiştilor instituţiei şi a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice (SSSSP) în perioada din 1991 până în prezent, directorul general, dl Iurie PÎNZARU a transmis mesaje de felicitare cu urări de bine şi sănătate tuturor membrilor colectivului şi celor apropiaţi lor.În continuare, directorii adjuncți şi şefii de subdiviziuni s-au convocat pentru prezentare şi dezbateri a propunerilor CNSP la proiectul Codului Sănătăţii cu tangenţă la competenţele şi atribuţiile SSSSP din Republica Moldova, care este în curs de elaborare şi promovare de către

Ministerul Sănătăţii pentru adoptare.
Miza specialiștilor CNSP, şi a instituţiilor din cadrul SSSSP, legate de adoptarea Codului Sănătăţii, o constituie facilitarea în continuare a măsurilor de amplificare a activităţilor întru asigurarea bunăstării sănătăţii populaţiei şi a sănătăţii publice în ansamblu în Republica Moldova.

26.08.2016_1 26.08.2016_2
26.08.2016_3 26.08.2016_4

Serviciul de presă şi relaţii cu publicul
022574700

Pentru mai multe detalii,
apelaţi la tel 022574660

  • În perioada 01.01– 14.11.2019, au fost înregistrate 81 cazuri confirmate de rujeolă, dintre care 23 au fost cazuri de import. Din numărul total de cazuri de rujeolă – 40 cazuri au fost înregistrate în perioada 01.06-30.07.2019. Un caz de rujeolă a fost confirmat la un copil cu vârsta de 1 an 3 luni, nevaccinat, din Chișinău.   Teritoriile afectate de rujeolă de la 01 ianuarie 2019 până în prezent: Chișinău–50 cazuri, Drochia–18 cazuri, Ocnița–6 cazuri, Ialoveni – 2 cazuri, Briceni–1 caz, Edineț–1 caz, Stefan Vodă–1 caz, Glodeni – 1 caz și Dondușeni – 1 caz.   În perioada anului 2018 au fost înregistrate 340 cazuri confirmate de rujeolă.   VACCINUL ÎMPOTRIVA  RUJEOLEI  PROTEJEAZĂ COPIII DE ACEASTĂ BOALĂ. PROTEJEAZĂ-TE PE TINE ȘI PE CEI DIN JUR!

© 2019 Agenția Națională pentru Sănătate Publică.